Intrebari si raspunsuri

Prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă față de cealaltă parte (creditor) să execute integral sau parțial, gratuit sau oneros obligația debitorului.

art. 1146 Cod civil al RM

Răspunderea fidejusorului

În cazul neexecutării obligației principale, fidejusorul și debitorul sînt obligați solidar în fața creditorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

alin. (1) art. 1156 Cod civil al RM

           Fidejusorul care a executat obligația principală are drept de regres contra debitorului în mărimea sumelor pe care le-a plătit, inclusiv datoria principală, dobînda aferentă, precum și toate cheltuielile pe care le-a suportat în legătură cu fidejusiunea.

         Fidejusorul răspunde în fața creditorului în aceiași mărime ca și debitorul, inclusiv pentru achitarea dobînzii, achitarea cheltuielilor de urmărire în justiție și a altor cheltuieli suportate de creditor în legătură cu încasarea datoriei, apărute din cauza neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor debitorului.

Executarea obligațiilor

După emiterea hotărîrii judecătorești de către instanța de judecată executorul judecătoresc are dreptul:

1. Să calculeze dobînzi, penalităţi, alte sume rezultate din întîrzierea executării unei obligaţii ce decurge dintr-un document executoriu;

2. Să sechestreze, să ridice, să depoziteze, să administreze şi să vîndă bunurile sechestrate în procesul de executare, precum şi bunurile gajate;

3. Să urmărească mijloacele băneşti ale debitorului (atît în numerar, cît şi de pe conturile lui bancare) şi veniturile lui  (salariul, pensia, bursa, alte venituri) şi  să exercite controlul asupra corectitudinii în executarea indicaţiilor sale privind urmărirea mijloacelor băneşti şi a veniturilor debitorului; 

4. Să interzică instituţiilor de stat, persoanelor cu funcţie de răspundere, persoanelor fizice şi persoanelor juridice, efectuarea anumitor acte în privinţa debitorului sau a bunurilor lui, inclusiv a bunurilor care vor fi dobîndite în viitor (exemplu: se aplică interdicție de eliberare a pașaportului și buletinului de identitate a debitorului);

5. Să dispună anunţarea în căutare şi reţinerea  mijloacelor de transport, să identifice bunurile debitorului;

6. Să solicite instanţei judecătoreşti,  la cererea creditorului, aplicarea faţă de debitor a interdicţiei de a părăsi ţara în cazul în care plecarea acestuia ar face imposibilă sau dificilă executarea hotărîrii judecătoreşti.

Cine poate deveni clientul nostru?

Dacă ați împlinit 23 ani, Dvs locuiți și activați în mun. Chisinau, atunci aveți posibilitatea să deveniți clientul nostru.

Un pensioner poate beneficia de un împrumut?

Desigur, noi acordăm împrumuturi pensionarilor. Sunt personae care au atins vîrsta de pensionare dar continuă să activeze și în cazul dat pensia reprezintă un venit suplimentar. Pensionarii pot deveni clienții noștri însă cu condiția de a avea un fidejusor care încă nu a atins vîrsta de pensionare.

Ce tipuri de venituri se iau în considerație pentru acordarea unui împrumut?

Este greu de enumerate toate tipurile de venit pe care noi le luăm în considerație pentru acordarea unui împrumut, este mai ușor de zis că noi nu acordăm împrumuturi persoanelor care obțin venituri din activități ilegale (cum ar fi vînzarea armelor de foc sau a substanțelor narcotice). Avem specialiști calificați care Vă vor ajuta să formulați corect sursa de venit. Rezultă că putem să credităm soția care trăiește din veniturilor soțului plecat peste hotare, sau putem să credităm copii care primesc venit de la părinți care comercializează fructe din grădina lor.

Persoanele care nu au domiciliul în mun. Chișinău pot beneficia de un împrumut?

Compania noastră acordă împrumuturi persoanelor fizice care locuiesc și activează în mun. Chișinău. În cazul în care domiciliul Dvs. nu este în raza teritorială a mun. Chișinău, faptul că Dvs. locuiți aici poate fi demonstrat prin faptul că Dvs. sunteți angajat oficial al întreprinderii din mun. Chișinău o perioadă mai mare de 2 ani. În cazul în care Dvs. nu Vă încadrați în condițiile descrise mai sus atunci există o altă soluție. Dvs. puteți să ne propuneți un fidejusor din prieteni și colegi care au domiciliul în mun. Chișinău.

Existența altor credite prezintă un obstacol pentru primirea unui împrumut ?

Existența altor credite active nu se evaluează negativ de Compania noastră. Desigur achitările pe creditele curente se iau în vedere la evaluarea capacității Dvs. de plată pentru rambursarea împrumutului oferit de Compania noastră.

De ce trebuie să aleg Credit Comod?

Noi reieșim din principiul creditării responsabile din această cauză la examinarea cererii Dvs. analizăm multiaspectual starea Dvs. financiară. Expertul nostru în creditare întotdeauna Vă va acorda un sfat prețios și Vă va propune produsul de credit cel mai favorabil pentru Dvs.

Achitarea anticipată a împrumutului este posibilă?

Da, clientul are dreptul de a rambursa împrumutul primit anticipat. Noi nu v-om cere explicații privind cauzele care au favorizat să faceți acest lucru.

Ce urmează de făcut în cazul apariției greutăților la rambursarea împrumutului?

În cazul apariției problemelor de ordin financiar, urgent faceți legătura cu expertul care Vă deservește. Rețineți problema este mai ușor de soluționat la început? Cauzele de refuz de acordare a împrumutului: Sunteți inclus în registrul debitorilor problematici; Împrumutul precedent nu este achitat sau a fost achitat cu restanțe; În timpul înregistrării ați indicat date false sau incorecte; Cauze legale de politica internă a întreprinderii.

Care este numărul de telefon de contact pe care aș putea lua legătura cu Credit Comod în caz de apariție a unor întrebări?

Dvs. întotdeauna puteți lua cu noi legătura pentru adresarea întrebărilor interesate pe următorul număr de telefon (+373)22920560, (+373)22106002, (+373)22106004 sau pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Наши контакты